Loading...

Aluat foietaj de casă, după rețeta simplă franțuzească

Aluat foietaj de casă, după rețeta simplă franțuzească

Ne duce mereu cu gândul la preparatele de patiserie, la textura fragedă pe care o au sortimentele pe care le vedem în vitrina prin fața căreia trecem în drum spre muncă, dar cum ar fi să îl putem prepara chiar acasă. Aluatul foietaj nu este nici pe departe unul dintre cele mai dificile preparate pe care le poți face acasă, ba chiar are un timp de preparare mai mic decât ți-ai putea imagina. Deseori l-ai cumpărat și l-ai folosit când ai avut poftă de o plăcintă cu dovleac, cu mere sau cu brânză, fie cu un amestec de carne ori legume, dar te-ai gândit vreodată să îl prepari chiar tu?

Variantele din comerț de aluat foietaj sunt congelate, iar cele mai multe dintre ele conțin cantități mari de grăsimi, dăunătoare organismului din foarte multe puncte de vedere. De aceea, îți propunem o rețetă de aluat foietaj simplă, după rețeta tradițională franțuzească. În acest fel vei avea controlul ingredientelor folosite în preparat și nu îți vei mai face griji pentru aditivii prezenți în aluatul foietaj din comerț. Să descoperim împreună ingredientele, pașii necesari pentru prepararea unui aluat foietaj tradițional și, de ce nu, să îl încerci chiar și tu acasă! 

Ingrediente pentru aluat foietaj

  • 500 g făină
  • 500 g unt cu cel puțin 82% grăsime
  • 300 ml apă
  • 1 linguriță sare

Mod de preparare aluat foietaj

Trebuie să știi că untul se scoate de la frigider cu o oră înainte de a fi folosit, însă nu trebuie să fie foarte moale. De asemenea, făina trebuie neapărat să fie cernută, pentru a evita formarea unor gloduri în aluat.

Cernem făina și o punem într-un vas pentru frământat, formând o gaură în mijloc. Dizolvăm sarea în apă și începem să turnăm din ea în gaura făcută în făină. Aluatul începe să se amestece cu mâna și îl frământăm până devine ferm și nu se lipește. Se formează o bilă din aluat și se acoperă cu o folie de plastic, după care se lasă la frigider timp de o oră.

Vei vedea că după acest timp în care stă la frigider, aluatul își va schimba textura și va deveni moale și ușor de modelat. În continuare va trebui să incorporăm untul în aluat și există mai multe metode pentru a face acest lucru, însă vom apela la o modalitate mai ușoară.

Scoatem aluatul din folie și îl punem pe masă, peste care am pus în prealabil puțină făină pentru a nu se lipi. Se păstrează aluatul în forma în care este și se crestează sub formă de cruce până la jumătate, cu un cuțit. Tragem în exterior de cele 4 colțuri ale aluatului, însă în mijloc trebuie să rămână mai mult aluat, peste care punem untul care este la temperatura camerei. Nu uita să-l scoți de la frigider cu o oră înainte de acest pas! Pentru a-ți fi mai ușor, scoate untul din frigider în momentul în care pui aluatul la rece.

După ce punem untul în mijlocul aluatului, tragem la loc fiecare colț al acestuia pe care l-am tras în exterior, până când bila de aluat revine la forma inițială. Următorul pas presupune întinderea aluatului pentru ca untul să fie bine incorporat. Folosim un sucitor și întindem încet, într-o direcție pentru a evita ca unul să iasă. Datorită elasticității aluatului, untul va sta foarte bine în interior și se va incorpora rapid.

Întindem aluatul atât cât ne permite și începem să îl pliem, în două sau 3 straturi, cu ajutorul sucitorului, după care se lasă la frigider pentru 30 de minute, învelit în folie de plastic. Se scoate aluatul și se întinde din nou cu sucitorul, după care se pliază și se pune din nou la rece pentru încă 30 de minute. Se repetă procedeul de 6 ori, după care aluatul se poate porționa și congela, fie se poate folosi pe loc pentru diverse preparate. Dacă nu vrei să îl congelezi, reține că poate sta la frigider timp de 2-3 zile, iar foietajul trebuie copt la foc mare, 200-220 grade în cuptorul încins. Spor la gătit!

Article Written By Andreea Stoian

Share this story