Loading...

Cum să prepari salată orientală: 3 rețete delicioase

Cum să prepari salată orientală: 3 rețete delicioase

Salata orientală este un preparat extrem de popular la români. Rețeta este foarte simplă, timpul de pregătire este scurt, iar ingredientele sunt la îndemna oricui. Rețeta standard de salată orientală este alcătuită din cartofi, ceapă și murături, însă se poate îmbunătăți în funcție de sezon și de preferințe. Mai mult decât atât, salata orientală se poate consuma ca atare sau poate fi garnitură pentru friptură. În ceea ce privește istoria ei, salata orientală nu are nicio legătură cu denumirea, fiind un preparat 100% românesc.

În continuare, îți vom prezenta 3 rețete de salată orientală, simple și delicioase! 

Salata orientală clasică

Pentru rețeta clasică ai nevoie de:

  • cartofi
  • ceapă
  • măsline
  • ardei
  • ulei
  • oțet
  • zeama de lamaie

Salata orientală clasică – mod de preparare

Cartofii se spală și se fierb întregi în apă cu sare. După fierbere, lasă-i la răcit și curăță-i de coajă, iar apoi taie-i în cubulețe. Dacă alegi să-i fierbi deja decojiți și tăiați în cubulețe, după fierbere lasă-i doar să se scurgă.

Toacă ceapa mărunt. Poți folosi ceapă verde, ceapă albă sau ceapă roșie. La fel procedează și cu ardeiul. Măslinele pune-le întregi sau taie-le rondele. Asezonează salata cu ulei, sare și piper. După preferință pune oțet sau sare de lămâie.

Simplu, nu? Hai să vedem a doua rețetă!

Salată orientală cu maioneză

Salata orientală cu maioneză este un preparat extrem de simplu și foarte potrivit pentru cină. Hai să-ți prezentăm ingredientele de care ai nevoie pentru pregătirea ei:

Ingrediente pentru salat orientală cu maioneză

  • 4 cartofi mari sau 5 medii
  • 1 ceapă roșie
  • o ceașcă măsline negre sau verzi tăiate
  • 3 ouă fierte
  • 1 ardei galben
  • sare/ piper după gust
  • pătrunjel verde
  • maioneză

Salata orientală cu maioneză – mod de preparare

Fierbe cartofii în coajă și lasă-i la răcit. Pentru a grăbi puțin acest proces, pune-i sub un jet de apă rece. Curăță coaja și taie-i în cubulețe.

Taie ceapă solzișori, feliază ardeiul gras, taile ouăle fierte și amestecă totul într-un bol cu 2-3 linguri de maioneză. Presară pătrunjelul verde tocat și pune măslinele. Asezonează totul cu sare, piper, ulei, oțet sau zeamă de lămâie.

Dacă nu vrei să folosești maioneză cumpărată, o poți face în casă urmând o rețetă simplă.

Salată orientală de post

Pentru că deja am intrat în post, o rețetă care să te ajute să diversifici masa este întotdeauna binevenită. Ingredientele îți sunt la îndemână, iar timpul de pregătire este scurt.

Salată orientală de post – ingrediente

  • 400 g de cartofi
  • 2-3 ardei: roşu, galben, verde
  • 150 g de măsline
  • 1 legătură ceapă verde
  •  2 cepe roşii
  •  2-3 castraveţi muraţi
  • sare,
  • piper
  • ulei de măsline,
  •  1 lămâie                

Cum se prepară salata orientală de post

Fierbe cartofii, curăță-i de coajă și taie-i în cubulețe. Separat taie ardeii, ceapa roșie, ceapa verde și castraveții murați. Pregătește  un dressing din ulei de măsline și zeama de lămâie și amestecă totul cu legumele. Opțional, poți adăuga cimbru sau alte condimente.

Poți servi salata orientală de post alături de câteva șnițele din soia sau o porție de pilaf de post.

Oricare dintre aceste 3 rețete sunt ideale atunci când nu ai timp suficient pe care să-l dedici în bucătărie. Salata orientală preferată de tine ce rețetă are?

Article Written By Vlad Vrinceanu

Share this story