Loading...

Idei de rețete simple cu sfeclă roșie și beneficiile nutritive ale acesteia

Idei de rețete simple cu sfeclă roșie și beneficiile nutritive ale acesteia

Sfecla roșie se numără printre cele mai sănătoase rădăcinoase. Chiar dacă ai consumat-o, probabil, doar murată ea poate fi folosită la prepararea unor mâncăruri care mai de care mai apetisante. De fapt, ai o mulțime de motive să treci pe lista de cumpărături sfecla roșie, având în vedere beneficiile sale asupra organismului. 

Vestea și mai bună este că această legumă este ușor de găsit în piețe și în supermarket-uri și nici nu costă mult! În plus, îți spunem de ce ar trebui să mânânci sfeclă roșie și îți oferim și câteva sugestii simple și rapide de a o prepara!

Care sunt beneficiile sfeclei roșii?

Dacă ar fi să trecem în revistă cei mai eficienți antioxidanți naturali, cu siguranță am deschide topul cu sfecla roșie. Astfel, această legumă rădăcinoasă previne apariția stresului oxidativ, având un rol important în menținerea sănătății întregului organism, inclusiv a pielii. În plus, sfecla roșie conține un complex de minerale și de vitamine, printre care și vitaminele A, B și C, sulf, calciu, fier, potasiu și iod. Având în vedere aceste proprietăți, sfecla roșie este considerată un panaceu natural pentru o serie de afecțiuni cum ar fi: 

  • Diabetul – sfecta sfabilizează glicemia pacienților care suferă de diabet de tip I și II. Are efect diuretic și previne complicațiile cardiovasculare aferent diabetului. 
  • Anemia – datorită conținutului bogat în magneziu, fier și vitamina B6, consumul de sfeclă roșie combate anemia și stimulează formarea globulelor roșii. 
  • Hipertensiunea arterială – potrivit studiilor clinice, o jumătate de pahar de suc de sfeclă roșie consumat zilnic reduce tensiunea arterială cu până la 20%. 

Pe lângă toate acestea, sfecla roșie este recomandată celor care au tulburări ale glandei tiroide, deoarece conține iod. Sucul de sfeclă are efect antiinflamator și reprezintă un remediu eficient pentru stările de epuizare fizică. De altfel, îl poți consuma dimineața, în locul clasicei cafele. 

Cum poți consuma sfecla roșie? 

Pentru a te bucura de beneficiile sale, poți consuma sfecla roșie sub diverse forme. Fie că alegi să bei sucul obținut prin stoarcerea sa, că o preferi crudă, în salate sau că o mănânci la cuptor ori fiartă în supă și piureuri, sfecla roșie reprezintă o adevărată sursă de vitamine, minerale și antioxidanți. Iată, însă, câteva moduri simple și la îndemână să o consumi:

  • Poți obține o salată din sfeclă roșie crudă, morcov, ceapă și pătrunjel verde. 
  • Poți pregăti un humus din această legumă, folosind un mixer de bucătărie și câteva alte ingrediente, respectiv: năut, usturoi, tahini și zeamă de lămâie. 
  • Poți prepara o supă cremă din sfeclă, morcovi și ceapă, asezonate cu puțină smântână. 
  • Poți obține un aperitiv gustos dacă folosești sfecla coaptă într-un aluat de foietaj, alături de spanac, ciupeci și brânză. 

De asemenea, sfecla roșie este un ingredient perfect pentru prepararea unor deserturi foarte sănătoase, fiind utilizat chiar și în rețete raw-vegane. De exemplu, încearcă brioșele din sfeclă fiartă, care va înlocui zahărul din rețeta clasică. Fără îndoială,  poți obține creme delicioase pentru torturi folosind această legumă colorată.

Article Written By Raluca Răducu

Share this story