Loading...

Poftă de ceva bun: prepeliță la cuptor cu cimbru

Poftă de ceva bun: prepeliță la cuptor cu cimbru

Trebuie să recunoaștem, pentru noi a fost o premieră să mâncăm și să gătim carne de prepeliță. Cu ouăle de prepeliță eram familiari și sunt extraordinare, însă n-am avut ocazia până acum să savurăm și carnea de prepeliță. Ei bine, am încercat de curând rețeta de prepeliță la cuptor cu cimbru și tot ce-ți putem spune este că trebuie să o prepari și tu neapărat! 

Am gătit împreună piept de pui la cuptor, ți-am prezentat pas cu pas cum să prepari cel mai delicios piept de rață la cuptor, am gătit cotlet de porc la cuptor în stil tradițional haiducesc, însă carnea de prepeliță la cuptor cu cimbru are un gust cu totul și cu totul deosebit, diferit față de restul preparatelor la cuptor cu care te-am obișnuit. Iată care sunt ingredientele de care ai nevoie pentru această rețetă și cum poți prepara cea mai gustoasă prepeliță la cuptor! 

Ingrediente pentru prepeliță la cuptor cu cimbru

  • 8 prepelițe întregi, spălate și zvântate 
  • 1 lămâie 
  • 100 g de unt 
  • 2-3 căței de usturoi 
  • 4-5 rămurele de cimbru proaspăt 
  • 2 ramuri de rozmarin
  • 2-3 frunze de salvie 
  • 60 ml de supă de pui 
  • Sare
  • Piper
Sursa foto: Shutterstock

Mod de preparare prepeliță la cuptor cu cimbru 

Cum se prepară untul aromat pentru prepeliță la cuptor 

Înainte de toate, prepară un unt aromat pentru carnea de prepeliță la cuptor. Folosește untul, coaja rasă de la jumătate de lămâie, 1 cățel de usturoi, frunze de la ramură de rozmarin, fruzulițe de la 2 ramuri de cimbru, zeama de la jumătate de lămâie, sare și piper, după gust. Pune toate ingredientele pentru untul aromat într-un blender și amestecă-le până obții o cremă omogenă.

Cum se pregătește carnea pentru prepeliță la cuptor 

În continuare, cu grijă, se desprinde pielea prepelițelor, deasupra pieptului și pe lateral. Îndeasă sub piele untul aromat și folosește aproximativ 1-2 lingurițe pentru fiecare prepeliță în parte. Distribuie untul aromat uniform și masează carnea ușor. 

Cum se umple carnea pentru prepeliță la cuptor 

Taie jumătatea rămasă de lămâie în 8 bucăți mici, rupe ramura de rozmarin rămasă și crenguțele de cimbru în 8 bucăți și feliază cățeii de usturoi rămași. Fiecare prepeliță în parte se va umple cu câte o bucățică de lămâie, rozmarin, cimbru și usturoi, alături de untul aromat rămas, distribuit în mod egal. 

Închide cavitatea prepelițelor prin adunarea picioarelor cât mai strâns, înțepând cu o scobitoare. Prepelițele astfel pregătite, se vor asezona cu sare și piper la suprafață și se vor pune într-o tavă pentru cuptor, alături de supa de pui degresată. 

Cum se coace prepelița la cuptor 

Acoperă tava cu o folie de aluminiu sau un capac și dă tava la cuptor preîncins la 200 de grade Celsius. Prepelița la cuptor se va găti pentru aproximativ 30 de minute, după care se va îndepărta folia de aluminiu sau capacul. În continuare, carnea de prepeliță la cuptor se va frige pentru alte 25-30 de minute, până când se rumenește frumos. 

Carnea de prepeliță se gătește destul de repede, deoarece prepelițele sunt foarte micuțe și în general, sunt gata atunci când, fiind înțepate cu o furculiță în zona pulpelor, eliberează sucuri, iar carnea este fragedă și moale. 

Mod de servire prepeliță la cuptor cu cimbru  

Odată scoase de la cuptor, prepelițele se vor acoperi cu o folie de aluminiu și se vor lăsa să se odihnească pentru 10 minute înainte de a le servi. 

Sursa foto: Shutterstock

Prepelița la cuptor se servește cu cele mai diversificate garnituri, iar noi am ales să servim carnea de prepeliță la cuptor cu legume la cuptor gratinate. Carnea de prepeliță are un gust intens și aromat, așadat nu este nevoie de o garnitură mult prea condimentată. Adaugă și sosul din tavă peste carnea de prepeliță la cuptor și peste legumele gratinate și servește-le cu poftă! 

Sperăm să încerci și tu această rețetă deosebită de prepeliță la cuptor, cu siguranță te va încânta tenta subtilă de carne de vânat. Așadar, dacă ai prilejul, nu evita să prepari cea mai bună carne de prepeliță la cuptor! 

Article Written By Andreea Stoian

Share this story