Loading...

Gustări de prânz: Ruladă aperitiv cu pate de ficat și gogoșari

Gustări de prânz: Ruladă aperitiv cu pate de ficat și gogoșari

Sursa foto: Shutterstock

Dacă vorbim despre rețete de aperitive pentru platouri festive, atunci cu siguranță ruladele joacă un rol esențial, aducând un plus estetic și savuros oricărei mese pregătite pentru un eveniment important. Fie că prepari o ruladă de curcan la cuptor, o ruladă de vită cu ciuperci, o ruladă gustoasă de dovlecei cu șuncă și cașcaval sau rulada cu spanac, o delicioasă ruladă aperitiv, o masă festivă va fi de-a dreptul impresionantă pentru orice invitat! 

Și pentru că ne dorim să venim mereu cu o rețetă nouă și savuroasă pe care să o prepari într-un mod cât se poate de simplu și de rapid la tine în bucătărie, astăzi îți vom propune o altă ruladă la fel de gustoasă și sățioasă și anume rulada aperitiv cu pate de ficat și gogoșari. Pentru această rețetă poți folosi un delicios pate de casă, de pui, porc sau vită. Oricare ar fi alegerea ta, rulada aperitiv va avea un gust senzațional, iar gogoșarii vor completa în mod ideal gustul de pate. Iată lista de ingrediente de care ai nevoie și cum poți prepara și tu o ruladă aperitiv cu pate de ficat și gogoșari ca la carte! 

Ingrediente pentru ruladă aperitiv cu pate de ficat și gogoșari

Pentru blat ruladă aperitiv 

  • 6 ouă 
  • 6 linguri de făină
  • 1 praf de sare
  • Rozmarin verde sau uscat 

Pentru umplutură ruladă aperitiv 

  • 200 g de pate de ficat
  • 1 gogoșar murat 
  • Sare
  • Piper
  • 1 legătură de pătrunjel
  • Șuncă de curcan 

Mod de preparare ruladă aperitiv cu pate de ficat și gogoșari

Cum se prepară blatul pentru rulada aperitiv

Într-un bol se vor bate albușurile spumă, împreună cu sarea. Gălbenușurile de ou se vor bate separat, alături de o lingură de făină. După ce ai bătut bine gălbenușurile, adaugă albușurile spumă peste acestea și amestecă totul ușor, de jos în sus, până albușurile se încorporează perfect în compoziția de blat. Restul de făină se va adăuga în ploaie, alături de rozmarinul mărunțit, după gust. Compoziția pentru blatul de ruladă aperitiv se va turna într-o tavă, unsă și tapetată în prealabil cu hârtie de copt. 

Cum se coace blatul pentru rulada aperitiv

Odată ce ai turnat compoziția pentru blat în tava de copt, dă tava la cuptorul preîncălzit la foc mediu pentru aproximativ 20-30 de minute și lasă blatul pentru rulada aperitiv la cuptor până când acesta capătă o culoare aurie. După jumătate de oră, scoate blatul de la cuptor, pune-l într-un șervet de bucătărie umezit și rulează blatul pentru rulada aperitiv cu tot cu șervet. 

Cum se prepară umplutura pentru rulada aperitiv

Pentru această rețetă de ruladă aperitiv cu pate de ficat, noi am optat pentru un pate de casă, din carne de porc. Desigur, poți opta pentru orice fel de carne dorești și poți chiar achiziționa pateul de ficat din supermarket, deși varianta preparată în casă va fi cu siguranță mult mai gustoasă și mai sănătoasă. 

Freacă bine pateul de ficat cu gogoșarul tăiat și scurs de zeamă, după care amestecă această compoziție cu șunca de curcan mărunțită. Condimentează totul cu sare și piper, după care poți adăuga și frunzele tocate de pătrunjel verde. Compoziția pentru rulada aperitiv este gata, așa ca nu rămâne decât să montăm rulada aperitiv! 

Cum se montează rulada aperitiv cu pate de ficat și gogoșari 

Se va desface blatul de ruladă din șervet, după care rulada aperitiv se va unge cu amestecul de pate de ficat. Rulează din nou blatul, odată ce l-ai uns și lasă rulada aperitiv la rece. La servire, rulada de pate de ficat cu gogoșari pe un platou se așează pe un platou și se taie felii. 

Sursa foto: Shutterstock

Impresionează-ți și tu musafirii cu această ruladă aperitiv atât de simplă și deosebită, în același timp! Se prepară ușor, este savuroasă și are un aspect demn de mesele festive, ceea ce cu siguranță îi va încânta pe apropiați! 

Article Written By Andreea Stoian

Share this story