Loading...

Paștele la evrei: 5 preparate specifice

Paștele la evrei: 5 preparate specifice

Sursa foto: Shutterstock

Paștele este cea mai importantă și mai respectată sărbătoare a creștinilor și iudeilor, însă semnificația sa este complet diferită. Dacă ortodocșii celebrează Învierea lui Hristos, evreii marchează prin Pesach, așa cum se spune în ebraică, eliberarea din robia egipteană, ieșirea din Egipt sub conducerea lui Moise și suferințele îndurate de popor în deșert. Paștele la evrei se sărbătorește în fiecare an în zilele de 14-21 Nisan după calendarul ebraic. Spre deosebire de Paștele creștinilor care este prăznuit duminica, cel al evreilor poate fi celebrat în orice zi a săptămânii.

Deși esența sărbătorii este aceeași de peste 3.000 de ani, obiceiurile s-au schimbat de-a lungul timpului. În zilele noastre, Paștele la evrei pune accent pe familie și pe masa ritualică, numită Seder, unde se servesc preparate specifice, dar se îndeplinesc și reguli sau tradiții stricte evreiești. Iată câteva dintre mâncărurile pe care le servesc evreii de Paște:

Matzo

În amintirea plecării în mare grabă din Egipt, când aluatul pentru pâine nici măcar nu a apucat să se dospească, evreii consumă în perioada Paștelui azimă sau matzo, o pâine nedospită, făcută doar din făină și apă. De altfel, în timpul celor 7-8 zile cât durează sărbătoarea, nu se consumă nici un aliment care conține drojdie, de aceea înainte de marele eveniment se face o curățenie riguroasă a casei pentru a îndepărta orice produse dospite.

Paștele la evrei sărbătorit cu Zeroa

Știm cu toții că mielul este vedetă preparatelor culinare de Paștele creștinilor. Plăcintă cu carne de miel, ciorbă de miel, ruladă de miel cu ierburi sau drob de miel, astfel de mâncăruri nu lipsesc de pe mesele creștinilor când se sărbătorește Înviere Domnului. Evreii, în schimb, consumă doar un ciolan de miel, care este adesea înlocuit cu o aripă ori gât de pui, ca un simbol al mielului pe care obișnuiau să-l sacrifice înainte de distrugerea Templului Sfânt. Dacă vorbim de vegetarieni, ciolanul de miel este substituit cu sfeclă roșie.

Ierburi amare și hrean

În timpul Sederului se beau patru pahare de vin și se consumă mâncăruri de pe un platou special cu despărțituri.

Sursa foto: Shutterstock

Unele dintre produsele ce nu lipsesc de pe masă sunt ierburile amare și hreanul, pe care evreii le consumă de Paște ca simbol al vieții dificile de sclavie pe care au dus-o cât s-au aflat sub robia Egiptului.

Matzah brei

Consumat în mod obișnuit la micul dejun pe perioada zilelor de sărbătoare, matzah brei este un fel de pâine nedospită cu ouă și grăsime, care se mănâncă atât sărată cât și dulce. Se face de regulă din matzo uscată și spartă în bucăți, înmuiată puțin în apă sau lapte, amestecată cu ou, unt ori ulei și prăjită în tigaie.

Paștele la evrei cu Matzo kugel

Budinca de Paște, așa cum mai este denumit acest preparat, se face tot din matzo. Pâinea nedospită se poate amesteca cu ceapă, țelină, unt, condimente și ouă pentru a obține o budincă sărată, dar și cu mere, scorțișoară și zahăr pentru a face un produs culinar dulce.

Chrain

O delicatesă picantă, ideală pentru mâncărurile cu carne și pește din bucătăria evreiască. Există două tipuri obișnuite de chrain: unul alb, făcut din hrean ras și oțet, iar altul roșu, din sfeclă roșie și ridichi. Utilizarea acestui preparat în comunitățile evreiești este atestată încă din secolul XII-lea, așa că nu lipsește de pe masa de Paște.

Charoset

Adorat în mod special de copii, charoset este o pastă dulce, de culoare închisă, făcută din fructe – mere, pere, stafide și smochine, nuci, suc de portocale, vin roșu, scorțișoară și semințe de pin.

Chiftele de pește

Un aliment comun în bucătăria evreiască, peștele gelfite se pregătește în mod tradițional și pentru Paște. Foarte des, acesta se taie în fileuri care se toacă și se amestecă cu ou, ceapă, piper și sare. Din pasta obținută se fac chiftele care se fierb în supă de pește, la foc mic. Astfel, evreii obțin chiftele de pește fragede și delicioase!

Sursa foto: Shutterstock

Beitzah

Tot în timpul sărbătorilor pascale evreii consumă la Seder și beitzah, un ou fiert care simbolizează sacrificiul suprem, Hagigah, care era adus la Templu.

Paștele la evrei cu Baba ghanoush

Această mâncare reprezintă o salată de vinete, amestecată cu tahini, suc de lămâie și condimente. În limba arabă, baba ghanoush înseamnă “tata răsfățat” și se pare că numele provine de la o fată al cărui tata nu mai putea să mestece mâncarea, iar ea era nevoită să i-o mărunțească.

Evrei pregătesc mâncarea după regulile care provin din Tora, cele cinci cărți ale lui Moise. Preparatele lor culinare se împart în cușer, cele permise, și teref, mâncăruri interzise, iar evreii respectă cu sfințenie aceste tradiții, în special pentru sărbătoarea Paștelui.

Article Written By Vlad Vrinceanu

Share this story