Loading...

Alimente bogate în vitamina B6 și beneficii ale acestora pentru sănătate

Alimente bogate în vitamina B6 și beneficii ale acestora pentru sănătate

Sursa foto: Shutterstock

Știm deja cu toții că metabolismul nostru are nevoie de vitamine pe care organismul nu le poate sintetiza singur. Și cum principala sursă de vitamine o constituie o alimentație corectă și echilibrată, ne-am străduit să introducem în dieta ta zilnică o multitudine de preparate cu un aport mare de vitamine. Rețete cu ridichi, o plantă bogată în vitamina C, rețete care îți vor îmbunătăți aportul de vitamina A, rețete delicioase cu ardei roșu pentru doza zilnică de vitamina E sau rețete simple și gustoase cu ouă, bogate în vitamina D, toate au fost dedicate sănătății organismului tău. 

Astăzi, însă, ne îndreptăm atenția către vitamina B6 și numeroasele beneficii pe care această vitamina le aduce organismului. Și cum există numeroase surse naturale de vitamina B6, ne-am gândit să-ți propunem o listă cu alimentele bogate în vitamina B6 și beneficii ale acestora pentru sănătate. Înainte de a-ți arăta, însă, ce trebuie să consumi pentru a obține acest aport de vitamine, iată ce trebuie să știi despre vitamina B6! 

Informații generale despre vitamina B6

Vitamina B6 aparține complexului de vitamine B, cu un rol extrem de benefic pentru sistemul nervos central. Această vitamină este implicată în formarea serotoninei, norepinefrinei și a mielinei, un înveliș proteic ce învelește teaca nervilor. Cunoscută și sub denumirea de piridoxină, vitamina B6 e o vitamină solubilă în apă, dizolvându-se cu ușurință față de alte vitamine. 

Piridoxina e necesară pentru buna funcționare a proteinelor, grăsimilor și zaharurilor în organism, fiind o vitamina cu nenumărate proprietăți benefice. Și tocmai pentru că vitamina B6 este hidrosolubilă și pentru că o parte din aceasta se elimină prin urină, ea trebuie asimilată în organism din surse externe: fie alimente bogate în vitamina B6, fie suplimente nutritive cu vitamina B6 luate la recomandarea medicului. 

Alimente bogate în vitamina B6 

Există o mulțime de alimente ce conțin vitamina B6 și aduc beneficii organismului nostru. Iată ce surse bune de piridoxină poți introduce în dieta ta! 

Alimente de origine vegetală

  • Năut
  • Banana 
  • Tofu 
  • Avocado 
  • Orez brun 
  • Morcov
  • Cartofi dulci 
  • Boabe de soia 
  • Spanac 
  • Cereale integrale
  • Seminte
  • Alune de pădure 

Alimente de origine animală

  • Ficat de vită 
  • Piept de pui la grătar 
  • Carne de pește
  • Lapte 
  • Carne de porc
  • Carne de curcan 
Sursa foto: Shutterstock

Vitamina B6 și beneficii aduse organismului 

Pe lângă rolul important pe care îl are în buna funcționare a sistemului nervos central, vitamina B6 are beneficii numeroase, îndeplinind o multitudine de roluri în organismul uman. Vitamina B6 are un rol important în peste 100 de reacții enzimatice, așa că hai să vedem împreună ce beneficii aduce aceasta! 

Vitamina B6, benefică la formarea hemoglobinei 

Piridoxina sau vitamina B6 aduce beneficii precum metabolismul proteinelor, al glucozei, dar și formarea hemoglobinei, aceasta fiind o componentă a globulelor roșii din sânge, ce transportă oxigenul în corp. 

Vitamina B6 este vitală în procesul de creștere 

Pe lângă rolurile deja enumerate, piridoxina ajută la creșterea și dezvoltarea creierului, a nervilor, a pielii și a altor părți ale corpului. 

E o vitamină benefică pentru piele

Vitamina B6 influențează într-o mare măsură aspectul tenului, menținând pielea sănătoasă. Astfel, pentru a preveni semnele îmbătrânirii, această vitamină este una dintre cele mai bune modalități de a încetini apariția ridurilor și a liniilor fine. 

Această vitamină stimulează activitatea musculară 

Vitamina B6 are beneficii și asupra activității musculare, aceasta stimulând mușchii și având rolul de a calma crampele musculare. 

Vitamina B6 are rol în metabolizarea proteinelor, a glucidelor și lipidelor 

Metabolismul proteinelor, glucidelor și lipidelor se numără printre funcțiile importante ale vitaminei B6, aceasta asigurând buna lor funcționare. 

Vitamina B6 ajută sistemul imunitar 

Un alt rol al vitaminei B6 este cel de formare al anticorpilor, multe persoane folosind piridoxina pentru stimularea funcțiilor sistemului imunitar. Astfel, vitamina B6 poate crea anticorpi ce protejează organismul împotriva bolilor. 

Vitamina B6 menține buna funcționare a creierului

Piridoxina sau vitamina B6 are beneficii pentru funcționarea corespunzătoare a sistemului nervos. Astfel, prin aportul de vitamina B6, poți preveni dereglarea sistemului nervos central. 

Vitamina B6 tratează afecțiunile cardiovasculare 

Conform studiilor, vitamina B6 poate reduce tensiunea arterială și este un aliat bun pentru tratarea bolilor cardiovasculare. Vitamina B6 aduce beneficii și la nivelul vaselor de sânge, reglând nivelul de homocisteină din sânge. 

Alte beneficii aduse de vitamina B6 organismului 

  • Ameliorarea crizelor de astm 
  • Asigurarea tonusului muscular 
  • Prevenirea apariției calculilor renali 
  • Ameliorarea simptomelor premenstruale 
  • Înlăturarea simptomelor de greață provocate de sarcină
  • Prevenirea afecțiunilor oculare 
  • Tratarea depresiei 
  • Ameliorarea simptomelor artritei 
  • Efecte antioxidante asupra organismului 
Sursa foto: Shutterstock

Acum că ți-am destăinuit o serie de beneficii aduse de vitamina B6 organismului, poate ar mai trebui să arunci o privire pe lista cu alimente bogate în vitamina B6 și să încerci să le incluzi în alimentația ta zilnică. Te asigurăm că te vei bucura de efectele consumului acestor alimente, pe termen lung!  

Article Written By Andreea Stoian

Share this story